Credințe despre relații

ht_facebook_relationship_kb_130214_wblog

Credințe false despre relații

  • Să spui ceea ce simți te va face să pari slab.
  • Este mai bine să eviți conflictul, dacă vrei să ai o relație bună.
  • Să vorbești despre o problemă pe care o ai, nu este de ajutor. Doar acțiunea contează.
  • Dacă le spui altora despre ceea ce simți sau despre problemele tale, îi vei alunga de lângă tine.
  • Dacă îi lași pe ceilalți să vadă că te temi, te va plasa în dezavantaj.
  • Dacă ceilalți vor știi ce simți, vor folosi asta împotriva ta.

Mulți oameni trăiesc având aceste credințe care au puterea să îi țină departe de implicarea emoțională cu ceilalți, să strice prietenii sau să îi facă să se simtă singuri. Aceste credințe își au rădăcinile în copilărie, mesajele de acest tip fiind transmise din generație în generație. Se adăpostesc în minte și se întipăresc acolo, fără să fim conștienți de existența lor, de cele mai multe ori. Aceste idei au tendința de a se dezvolta în orice familie care are probleme emoționale și mai ales la copiii care au fost neglijați emoțional. Toate aceste idei se bazează pe noțiuni false despre cum funcționează emoțiile. Dacă ai crescut într-o familie care nu a știut să gestioneze emoționalitatea, să vorbească despre ea sau să o exprime, este cel mai probabil că nu ai învățat cum, când și cui este cel mai bine să împărtășești emoțiile sau vulnerabilitatea ta.

Credințe adevărate despre relații

  • Dacă lași oamenii să cunoască ce simți, de obicei te vor plăcea mai mult.
  • O marcă a unei relații sănătoase o reprezintă abilitatea de a gestiona un conflict și nu de a-l evita.
  • Dacă vorbești despre problemele pe care le ai cu o persoană bine aleasă, va fi în beneficiul tău; vei avea o nouă perspectivă asupra situației în care te afli, te vei simți mai puțin împovărat, îți clarifici sentimentele și gândurile și, de cele mai multe ori, vei știi ce să faci, vei avea soluția.
  • Dacă spui ceea ce simți unei persoane de încredere, te va face să fii mai apropiat de aceasta.
  • Dacă lași pe cineva să știe ce simți, te va cunoaste și te va înțelege mai bine; acesta este un lucru bun. Singura exceptie ar fi, dacă este o persoană care ar vrea să te rănească, este mai bine să nu îi comunici sentimentele tale; bănuiesc că știi deja care ar putea fi acea persoană.

Cum  transformi credințele din false în adevărate

  • Alege prietenii cu grijă. Fii atent la intențiile pe care le pot avea oamenii. Nicio credință adevărată, prezentată mai sus, nu se aplică dacă persoana cu care vrei să vorbești, nu este de încredere.
  • Sincronizarea este esențială. Alege cu mare grijă momentul când dorești să împărtășești ceea ce simti și fii atent la starea celuilalt sau la situația în care se află. Același mesaj poate avea un impact diferit, dacă momentul ales nu este oportun.
  • Riscă. Nu există intimitate fără vulnerabilitate. Ca să schimbi aceste credințe false, trebuie să te plasezi în situații incomfortabile, să te deschizi, să riști și apoi vei vedea ce se întâmplă.

Credințele false vor dispărea imediat ce vei începe să experimentezi valorile încrederii, deschiderii și intimității. Relațiile tale se vor dezvolta și o nouă lume ți se va dezvălui.

 

Posted in Uncategorized and tagged , .