Două vorbe despre stresul la locul de muncă

images

Este important de știut faptul că stresul face parte integrantă din viața noastră și nu poate fi eradicat. Tot ce putem face este să învățăm să îl gestionăm cu succes.

Ce este Stresul?

Stresul poate fi definit ca fiind reacția organismului la solicitările din mediu și reprezintă mecanismul natural de apărare în fața factorilor agresori, care pot fi de natură fizică, mentală sau emoțională. În societatea actuală, stresul este perceput ca o problemă curentă, aproape de neevitat, cu care majoritatea persoanelor se confruntă zilnic, în mediul lor de muncă sau extraprofesional și aceasta deoarece viaţa modernă cu asaltul ei informaţional, progresul tehnico-ştiinţific, creşterea exigenţelor socio-profesionale şi implicit diversificarea surselor de stres solicită tot mai mult posibilităţile şi resursele de adaptare ale omului.

Cum apare și cum se manifestă stresul?

Stresul apare ca reacție la agenții stresori și parcurge trei faze. În prima fază, apare reacția de alarmă, atunci când factorul de stres acționează asupra noastră. A doua fază este numită faza de apărare, în care ne întărim, ne activăm resursele interne pentru a gestiona problemele cu care ne confruntăm. Dacă acest ciclu se repetă prea des, ajungem în a treia fază, cea de epuizare, în care rezistența organismului nostru scade sub medie. Simptomele inițiale sunt cele fizice: oboseală, dureri de cap, dureri de spate, dureri musculare, urmate de manifestări în plan cognitiv: scăderea gradului de concentrare, scăderea capacității de organizare și control, creșterea ratei de erori și confuzii, afectarea memoriei de scurtă și/sau lungă durată sau emoționale: stări de anxietate, atacuri de panică, nervozitate, culpabilitate, neliniște, insomnii, insatisfacție, frustrări, depresie, ajungând în cele din urmă la stări și patologii mai grave: tulburări digestive, hipertensiune, aritmii cardiace, infarct cardiac, diabet, accident vascular cerebral și chiar moarte.

Care sunt motivele pentru care cei mai mulți angajați sunt stresați la locul de muncă?

Printre cauzele stresului la locul de muncă pot fi enumerate: sarcinile de lucru multiple, volumul mare de muncă, presiunea termenelor limită, orele suplimentare, de cele mai multe ori neremunerate sau necompensate în zile libere, nesiguranța locului de muncă, din cauza relațiilor tensionate pe care le au cu colegii sau cu superiorii și a hărțuirii psihologice și/sau sexuale.

Ce riscăm dacă nu tratăm la timp problemele cauzate de stres?

Hans Selye, autorul modelului biologic al stresului, numit si sindromul general de adaptare, spunea că: ”Omul modern ori va învăţa să-şi stăpânească stresul, ori va fi sortit eşecului, bolii şi chiar morţii”. Acestea sunt riscurile la care ne expunem fiecare dintre noi, dacă nu gestionăm la timp și adecvat stresul din viața noastră.

Cum putem combate stresul? Tehnici de combatere a stresului la locul de muncă.

  1. Planificarea zilnică a sarcinilor ce trebuie desfășurate.
  2. Prioritizarea lor.

Nu toate sarcinile sunt la fel de importante, de aceea ordonarea în cadrul unei liste și prioritizarea ne ajută să ne menținem concentrarea și să nu ne simțim copleșiți de acestea.

  1. Pauze scurte și dese, la fiecare oră.

Acest lucru facilitează deconectarea de la cadrul de muncă, favorizând relaxarea, urmată de reîntoarcerea la sarcinile noastre cu forțe proaspete.

  1. Să privim lucrurile din perspectiva sănătoasă.

Nu este indicat să acordăm mai multă importanță problemelor decât au acestea cu adevărat. Este necesar să preluăm controlul asupra lor, în acest fel stăpânindu-le noi pe ele, și nu invers.

  1. Dacă ai nevoie de ajutor, solicită-l.

Sunt situații de viață când putem crede că nu avem nicio soluție pentru stresul cu care ne confruntăm. Să discuți cu un prieten sau cu un specialist despre problema ta poate să aducă o viziune nouă și de ce nu, chiar o rezolvare a problemei.

Alege să diminuezi efectele distructive ale stresului începând de Azi. Deoarece fiecare zi din viața ta contează!

Posted in Uncategorized and tagged , , , .